La stejarul cel bătrân

Alină-te, alinare,

Alină-mi dorul, că-i mare.

Alină-te, te prelinge,

Până dorul se va stinge.

Alină-mă, alinare,

Pe frunte și pe sprâncene,

Cum mă alina odată,

Mândra mea, frumoasă fată.

Parc-o văd, călcând prin iarbă,

Pe cărarea cu flori multe...

Câte-o floare culegea,

Cu mult drag mă mai privea.

Anii s-au tot scurs, de-a rândul,

În poiană eu tot merg,

În același loc în care

Priveam mândra-mi sprinteioară,

Flori frumoase culegând.

Urc pe deal, privesc pădurea,

Cu stejarul cel bătrân,

Merg la el ca la un frate,

Ne privim tăcuți, zâmbind,

Amândoi cuprinși de gânduri,

Doar prin gânduri ne vorbim.

29.06.2023

© Marian Năstase