Atât timp cât sânzienele mai cresc pe câmpii,
Mai există iubire.
De privești chipul fetei
Ce aleargă desculță prin iarbă,
Căutând floricele să își facă cosiță,
Mai există speranță.
Și, atunci când fața își îndreaptă spre tine zâmbind,
Asta înseamnă că există dorință de viață.
Când, cu brațele pline de flori
Spre tine aleargă, mamă, tată,
Cu blândețe săltați-o în brațe
Și îndreptați-i privirea spre cer,
La ureche șoptiți-i cu drag
Te iubim, te iubim, te iubim...
© Marian Năstase
2020