Vis de vară

E o mare bucurie

Să vezi soarele-n chindie,

Să vezi luna cum răsare, mai târziu,

Peste ogoare.

E o mare bucurie,

Să poți fi într-o pădure

După ce soarele-apune.

S-asculți greierii cum cântă

În liniștea înserării,

Să privești cerul albastru

Și cum, una câte una

Se-aprind stelele întruna.

Să vezi luna cum răsare

Luminând cărările,

Ghidând animalele

Ce vin, unul câte unul,

În poiana cea frumoasă,

Să pască din iarba deasă.

Iată, vine-o căprioară.

Cu o eleganță rară,

Sfioasă și foarte atentă,

Pășește ușor, cu grijă,

Nu cumva să o audă

Vreun dușman ce stă în umbră.

Încet, capul își apleacă,

Smulge-un smoc de iarbă crudă

Apoi capul și-l ridică,

Mestecând iarba gustoasă

Mai face un pas, cu grijă,

Privind în stânga și-n dreapta.

Și uite-așa, minute bune,

O admir, dar ea nu știe.

Ce făptură minunată.

Făcând loc prin iarba-naltă,

Ușurel se-ndepărtează,

Liniștită și sătulă,

Discretă, la fel cum a venit,

Se retrage în pădure - la dormit.