Ce liniște este în sat,

De parcă nici nu-i locuit.

Se mai aude câte un lătrat de câine,

Probabil e legat și-i este foame.

Cândva se auzau cocoșii

Cântând pe înserate,

Era semnalul ce-l dădeau găinilor

Că vine timpul de culcare.

Pisicile ieșeau la pândă

Să prindă câte un șoricel

Și, cât era noaptea de lungă,

Umblau prin curte după el.

Ușor, ușor, s-a înnoptat,

Ce liniște este în sat,

Luminile se-aprind pe stradă

Deși nu-i nimeni să le vadă.

Când ies să scriu, spre dimineață,

De pe terasa casei le admir

Înșiruite precum șiragul de mărgele

Le tot privesc și mă mai iau cu ele.

Pe dealuri se aud șacalii, urlând,

Umblând după mâncare,

Cu ani în urmă nu erau,

Acum se-aud peste tot dealul.

Schimbat e timpul azi,

Schimbate-s toate,

Privesc, ascult, gândesc și scriu,

Mă uit cum se perindă toate.

Curând s-o revărsa de ziuă,

E liniște în sat, profundă,

A început ușor să plouă,

E bine, începe o zi nouă.

28.03.2025

© Marian Năstase

Silence

What silence blankets the village—
As if no soul lives there.
Only a dog’s bark breaks the hush,
Tied up, perhaps, and craving fare.

Once, roosters used to call
Their song at dusk, a gentle chime,
A signal to the hens,
That it was sleeping time.

The cats would stalk in shadows,
Hunting for a mouse or two,
And all throughout the night
They’d roam the yard in pursuit.

Slowly, softly, night has come—
What silence cloaks the village now.
The streetlights flicker on again,
Though no one’s left to see their glow.

When I step out to write at dawn,
I sit and watch from my terrace still—
Their rows like beaded necklaces,
I gaze, and drift with them at will.

On the hills, the jackals howl,
Roaming hungry in the night.
Years ago, they weren’t around—
Now their cries fill every height.

Times have changed,
And everything with them.
I watch, I listen, I reflect and write,
And see it all in passing rhythm.

Soon, the light of day will break,
The village rests in silence deep.
A soft rain starts to fall—
It’s good... a brand-new day begins to speak.