Nu plânge, mamă țară

De ce plângi iară, Mamă Țară?!

Să plângă toți ce sunt netoți.

În veci să umble rătăcind prin lume,

Pe strâmbe cărărui, bătând prin porți.

Cu drag, la pieptul tău i-ai alăptat pe toți.

Ce vină ai, că cei mai mulți s-au dovedit nerozi?

Așa că, nu mai plânge, Mamă Țară.

Tu, pentru mine, vei rămâne-n veci ICOANĂ.

De-a lungul milenarei vieți

Ai tot purtat în pântecele tale prunci,

La pieptul tău i-ai strâns cu drag pe toți,

Le-ai dat putere-n trup - dar...

Prea puțină minte.

Nu plânge, Mamă Țară.

Te înțeleg, durerea-i mare.

Peste țărâna ce ți se așterne acum

Va crește iarbă mare

Și o altă lume.

Ți-ai strâns, tăcută, straiele-nflorate

Și le-ai aruncat în ladă.

În doliu azi te-ai îmbrăcat,

Durerea ta e mult prea mare.

Mă închin în fața ta, Măicuță Țară.

Păcat, mare păcat,

Să duci așa povară.

© Marian Năstase

6 iulie 2019