Unde nu-i cap

A fost odată ca-n povești

Și dacă minte atunci aveam,

Puteam avea cu toții azi,

Grădini Împărătești,

O viață-nfloritoare.

Bătrânii tot ne-au învățat,

Păstrați ce-aveți,

Nu puneți totul la mezat.

La școală profesorii ne dăscăleau și ne spuneau:

 "Unde nu-i cap, vai de picioare!"

Azi toți umblăm haihui și zăpăciți prin lume,

Să dăm de fericire.

Așa se-ntâmplă când nu înțelegi la timp,

Că fericirea, bunăstarea, de fapt sunt lângă tine.

Orbiți de hăul prefăcut, acoperit cu mantie de aur,

Am dat cu toții ce-am avut mai dulce și mai scump, 

Mai Sfânt.

Azi ne hrănim doar cu amarul.

Așa va fi de-acum în veci,

Pecetluită-i soarta noastră.

Cu traista mereu în băț,

Noi vom cerși din poartă-n poartă.

Păi, da!

Așa se întâmplă frățioare,

Când nu e cap, vai de picioare.

© Marian Năstase